Primăria Sectorului 3 organizează, în Parcul Titan, în perioada 14-15 mai 2022, ediția a II-a a evenimentului „Zilele Sectorului 3 – O comunitate într-o familie”.
Evenimentul cuprinde manifestări și activități pentru toate vârstele împărțite distinct pe zone diferite ale parcului. Tinerii sunt invitați cu precădere în zona 3 (Insula Artelor din Parcul Titan) care va fi spațiul destinat activităților sportive și relaxării. Se va amenaja o zonă de relaxare, cu elemente boho – chic, hamace, pufi, pături, o bibliotecă cu cărți și reviste și jocuri supradimensionale de echilibru, strategie și concentrare (labirintul vertical, scărița, popice, hashi, 4 in a row, șah).
În cele două zile ale evenimentului, între orele 10.00 – 13.00, vor avea loc, în paralel, activități sportive și de mișcare: funcțional fitness, bodyweight workout, total body workout, cardio ABT, cardio workout, circuit training, yoga, Pilates, stretching.
Între orele 14.00 – 17.00, în zona de relaxare, va fi prezent un caricaturist, iar în intervalul orar 17.00 – 18.00, actorii Cosmin Dominte (campion național slam -poetry) și Oana Maria Ruscan vor susține recitalurile de poezie „Atunci = acum”.
Activități dedicate celor mici
Zona 2 (Scena de lângă lac din parcul Titan și aleile conexe) este rezervată atelierelor de creație pentru copii, spectacolelor de teatru și artiștilor stradali.
În fiecare zi de eveniment, între orele 10.00 – 13.00 și 15.00 – 19.00, cei mici vor avea ocazia de a participa la o serie de activități cu caracter educativ, menite să le stimuleze creativitatea, îndemânarea și spiritul de echipă. Astfel, cei mici vor învăța să confecționeze păpuși și măști, să modeleze baloane, să realizeze figurine din lut, să creeze baloane uriașe din săpun, să creeze lilieci. De asemenea, vor avea ocazia de a explora lumea fascinantă a științei la atelierul de experimente științifice, vor modela slime bar și vor deprinde tehnicile corecte ale săritului corzii la atelierul „Ioana Ouick and fit”. Fiecare atelier are durata de 60 de minute.
În fiecare zi de eveniment, între orele 12.00 -13.00, pe scena din apropierea lacului vor fi susținute piese de teatru pentru copii și familie, cu caracter interactiv:
Performerii de la Magic Puppets și Circul Ulica (Serbia) prezintă, în cadrul evenimentului, 14 tipuri de manifestări de artă stradală: parade, personaje din basme, catalige și jonglerii, dans și animație. De la ora 20.30, la scena din apropierea lacului, vor fi prezentate două proiecte muzicale în premieră în Parcul Titan.
Inovații pentru stimularea imaginației
Atât tinerii cât și copiii sunt invitați în Zona 1 (pe platforma de la intrarea în Parcul Titan, acces din bulevardul Liviu Rebreanu) unde va fi amenajată pe tot parcursul celor două zile de eveniment, o expoziție New Media Art, organizată de One Night Gallery. Expoziția va prezenta publicului noile medii artistice digitale și modul în care acestea redefinesc conceptul expozițional, aducând componenta de interactivitate.
Artă digitală interactivă
În cadrul expoziției din Zona 1, vor fi prezentate cinci instalații de artă digitală care expun diferite moduri de expresie artistică: realitatea augmentată, senzori de interactivitate, animație 3D, inteligența artificială. Publicul va putea interacționa cu ele și va avea ocazia să experimenteze o expoziție imersivă unde vor deveni cocreatori.
Spectral-Self este o instalație prin care participanții pot influența în mod direct elementele expuse prim mișcările lor, devenind creatorii unor noi elemente vizuale.
Neural Mirror este o instalație de transfer de stil, prin inteligență artificială, care transpune publicul în lucrări realizate de Alina Marinescu, Ana Bănică și Pren. Aceasta este o idee dezvoltată de One Night Gallery, care schimbă realitatea și personajul care o explorează, prin folosirea în timp real a inteligenței artificiale pentru generarea unor noi imagini și filmări. Cu ajutorul inteligenței artificiale, este extras stilul fiecarei lucrări și transpus în imaginea live cu publicul. Astfel, privitorii se pot bucura de recrearea realității în stilul celor trei artiști.
Povești tematice pe Instagram
Expoziția va aduce și universul realității augmentate în Sectorul 3, publicul putând să descopere îmbinarea dintre lumea reală și cea virtuală prin intermediul filtrelor disponibile pe platforma Instagram.
În cadrul expoziției va fi prezentat Beeple, un personaj imaginat de ilustratoarea Alina Bohoru, modelat în realitate virtuală și supradimensionat în viața reală. Explorarea în realitatea augmentată va continua cu ajutorul titanilor XR, prin care publicul va putea să își exprime propriile povești prin intermediul camerei smartphone-urilor. Creaturile pe care le vor descoperi sunt cinci titani, creați special în jurul numelui punctului central al comunității din Sectorul 3, Parcul Titan, și care sunt inspirați din legendele grecești.
Publicul va interacționa prin tehnologie și cu natura prin intermediul instalației create de studio-ul RIZl. Driadele oferă publicului controlul vibrațiilor naturii prin jocul cu luminile care înconjoară copacii.
Cele mai îndrăgite statui vivante, marca Teatrul Masca
Pe aleile situate în spatele statuii Calul Titanilor (zona 4), Teatrul Masca prezintă, între orele 16.00 – 19.00, spectacolul „The Best of Living Statues”, în regia lui Mihai Mălaimare. Decorul și costumele sunt realizate de Sanda Mitache, Adina Mastalier și Anca Albani. Coregrafia spectacolului este realizată de Mariana Gavriciuc, iar regia muzicală de Răzvan Alexandru Diaconu.
In The Best of Living Statues, cele mai îndrăgite statui produse de Masca în ultimii 20 de ani, care au participat la spectacole și festivaluri în țară și în toată Europa, vin la întâlnirea cu publicul din Sectorul 3, fiecare dintre ele având un decor diferit, un anumit tip de costum sau machiaj, împreună cu propria poveste.
Serviciul Presă
presa@primarie3.ro