sector 3
Presă

Start colectării textilelor! 558 de containere în curs de amplasare în Sectorul 3

27.01.2025
Start colectării textilelor! 558 de containere în curs de amplasare în Sectorul 3

Primăria Sectorului 3 amplasează în această perioadă 558 de containere pentru colectarea selectivă a textilelor uzate.

          Containerele destinate colectării textilelor vor fi instalate în zone stabilite și vor fi inscripționate corespunzător pentru a fi ușor de deosebit de celelalte recipiente.

Montarea recipientelor pentru deșeuri textile se face în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (5) lit. d) și art. 4 alin. (7) din Legea nr. 101/2006. Legislația obligă autoritățile locale și operatorii să implementeze sisteme de colectare separată și interzice depozitarea deșeurilor reciclabile colectate separat. Operațiunea are ca scop respectarea legislației în vigoare, creșterea gradului de reciclare și reducerea cantității de deșeuri depozitate.           

        Reamintim că în Sectorul 3 sunt amplasate 1.144 de recipiente pentru colectarea deșeurilor reciclabile, 719 pentru colectarea sticlei și 1.224 de recipiente îngropate.

          „Amplasăm în Sectorul 3 containere destinate deșeurilor textile. Pe lângă pubelele de reciclabil și cele pentru gunoi menajer, vom avea pubele pentru textile. Cum anume colectăm deșeurile? Separat. Nu punem totul laolaltă, pentru că trebuie să reciclăm, avem astfel grijă de resursele noastre. De aceea fac un apel către locuitorii Sectorului 3 să le folosească cu responsabilitate, doar pentru textile, nu pentru altceva. Cu cât colectăm mai corect, cu atât putem recicla mai mult și suntem mai prietenoși cu mediul. Haideți să facem ceea ce ține de fiecare dintre noi pentru a avea un mediu mai curat”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

 

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro