Centrul de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu pentru persoane Adulte cu Dizabilități „Căuzași” oferă servicii gratuite de kinetoterapie persoanelor adulte cu dizabilități din Sectorul 3.
Ce servicii se oferă în cadrul centrului
Persoanele cu dizabilități vor beneficia de programe speciale de recuperare medicală pentru refacerea unor funcții diminuate sau creșterea nivelului funcțional în diverse afecțiuni. Beneficiile programelor sunt multiple: relaxarea, corectarea posturii sau aliniamentului corporal, creșterea mobilității articulare, creșterea forței și rezistenței musculare, îmbunătățirea coordonării, creșterea capacității de efort și reeducarea sensibilității.
Acestea sunt doar câteva dintre serviciile puse la dispoziție de Centrul de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu pentru persoane Adulte cu Dizabilități „Căuzași”.
Beneficiarii sunt persoane adulte cu certificat de încadrare în grad de handicap, cu domiciliul în Sectorul 3.
Iată ce acte sunt necesare:
- Copie după certificatul de încadrare în gradul de handicap;
- Copie de pe cartea de indentitate;
- Acte medicale;
- Talon de pensie.
Informații suplimentare pot fi obținute direct la numărul de telefon 0729.330.351 sau la sediul centrului „Căuzași” din str. Codrii Neamțului nr. 4.
Serviciul Presă