sector 3
Presă

Sediu nou, modern, pentru birourile de evidență a persoanelor din Sectorul 3

25.04.2023
Sediu nou, modern, pentru birourile de evidență a persoanelor  din Sectorul 3

Primăria Sectorului 3 a finalizat lucrările de modernizare a noului sediu de evidență a persoanelor, cu scopul de a avea toate aceste servicii într-un singur loc, într-un spațiu modern, echipat corespunzător.

Noul centru, situat pe strada Nerva Traian nr. 1 va fi deschis publicului începând cu data de 2 mai. Începând cu această data vor funcționa aici birourile  nr. 3 și nr. 5, iar, după o săptămână de la deschidere, vor fi mutate și restul birourilor, respectiv 2 și 4.

Singurul birou care va rămâne în vechiul sediu este biroul nr. 1, respectiv cel de pe strada Matei Basarab nr 32, corp C, în incinta Colegiului Național  „Matei Basarab”. Noul sediu va găzdui opt puncte de preluare a imaginilor pentru cărțile de identitate, față de cinci câte erau până acum. Reamintim că programările se pot face în continuare online, iar cetățenii, care au fost deja programați la birourile ce se vor muta în noul centru, vor fi anunțați prin email despre locul în care trebuie să vină.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a venit să verifice modul în care a fost realizată lucrarea și a declarat că era timpul ca activitatea de evidență a persoanei să se desfășoare într-un sediu modern. „Modul în care funcționa activitatea Direcției de Evidență a Persoanelor nu avea nicio legătură cu o capitală europeană.  Am considerat că este timpul să avem un sediu nou, modern cu mai multe facilități, în care cetățenii să obțină rapid documentele de care au nevoie”, a declarat edilul Sectorului 3.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro

Click pentru a deschide imaginea