De la începutul acestui an până în prezent au fost ridicate 3002 autovehicule parcate/staționate neregulamentar în zone din Sectorul 3. Dintre acestea 2823 au fost eliberate, fiind încasată suma de 1.527.950 de lei de la proprietarii autovehiculelor care au achitat, după caz, ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor parcate neregulamentar. Alte 177 de autoturisme se află în depozitul Primăriei Sectorului 3, urmând a fi eliberate, iar două (2) au intrat în patrimoniul instituției.
Prin această acțiune Primăria Sectorului 3 continuă proiectul de fluidizare a circulației auto în sector, în special în zona trecerilor de pietoni, a trotuarelor, căilor de acces și a benzilor de viraj.
Baza legală aplicată
Potrivit HCLS3 nr. 9/19.01.2021, posesorii de vehicule/remorci/rulote care staționează neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice administrate de Consiliul Local al Sectorului 3, care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reședință sistematizate pe domeniul public/privat al Municipiului București aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 se expun riscului de a li se ridica mașina.
Hotărârea poate fi consultată pe site-ul www.primarie3.ro.
Valoarea sancțiunilor
Amenzile sunt aplicate conform Codului Rutier pentru parcare neregulamentară, iar tarifele pentru ridicare, transport și depozitare sunt stabilite prin HCLS3 nr. 377/25.08.2017, respectiv:
- cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 200 de lei;
- cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 270 de lei;
- cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 150 de lei;
- cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 200 de lei;
Precizăm că mașinile ridicate sunt depozitate în spațiul amenajat din str. Releului nr. 4.
Serviciul Presă