sector 3
Presă

Revelion în Parcul „Titan”, singura petrecere în aer liber din București.  Delia, Voltaj și Guess Who vor cânta la trecerea dintre ani

20.12.2022
Revelion în Parcul „Titan”, singura petrecere în aer liber din București.  Delia, Voltaj și Guess Who vor cânta la trecerea dintre ani

 

 

Revelion în Parcul „Titan”, singura petrecere în aer liber din București. Delia, Voltaj și Guess Who vor cânta la trecerea dintre ani

 

Primăria Sectorului 3 îi invită pe bucureșteni, și în acest an, să petreacă împreună în noaptea dintre ani. Evenimentul va avea loc în Parcul Titan, începând cu ora 20.00.

Cea de-a X- a ediție se desfășoară sub sloganul „Esențial: Fii de viață!”, un concept care ne îndeamnă către o viață dinamică, plină de energie și bucurie.

În noaptea de Revelion, bucureștenii se vor distra alături de Voltaj, Delia, Guess Who, Emaa, Marius Mihalache Band, Cosmin Seleși Orchestra. Acesta a pregătit un moment artistic excepțional ce ne va aminti de perioada de aur a muzicii pop & disco - anii ’80 și ’90. Vom celebra Anul Nou ascultând piese clasice reorchestrate în variantă proprie, dar și muzică ușoară. Celebrarea Anului Nou va începe cu o explozie de energie, esențială pentru o noapte de neuitat, alături de Manuel Riva , unul dintre cei mai apreciați DJ din România.

Revelionul organizat de Primăria Sectorului 3, în Parcul Titan, este un prilej pentru a ne aduce împreună și a celebra noul an bucurându-ne de concerte puse în scenă de artiști valoroși ai muzicii românești și susținute, în egală măsură, de efecte vizuale, grafică personalizată, lasere și focuri spectaculoase de artificii piromuzicale.

Pe 31 decembrie, vă așteptăm în Parcul Titan, să umplem spațiul cu energia voastră și să pășim în noul an veseli, fericiți și împliniți. Fii de viață! La mulți ani!


 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro