Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 oferă sprijin persoanelor afectate de caniculă prin trei puncte de prim-ajutor și două puncte de hidratare. În același timp, face apel către cetățeni să respecte măsurile anticaniculă având în vedere că pentru astăzi, 13 iulie, a fost anunțat cod portocaliu.
Unde funcționează punctele de prim-ajutor și hidratare
Locuitorii Sectorului 3 sau persoanele care sunt în trecere prin zonă pot solicita prim-ajutor în următoarele centre:
Cele două puncte de hidratare sunt la cluburile seniorilor din Sectorul 3 din aleea Râmnicu Sărat nr. 1 și strada Codrii Neamțului nr. 4.
În ce constă sprijinul
Aici se oferă servicii de hidratare și medicale de bază, precum oferirea de apă, consultaţii medicale primare, măsurarea indicelui glicemic, a tensiunii arteriale, dar şi asigurarea unor intervenţii complexe în situaţii de criză prin intermediul colaboratorilor specializaţi (ambulanţa, SMURD). În cadrul acestor puncte cetățenii vor fi îndrumaţi şi informaţi în funcţie de caz.
Măsuri preventive pentru populație
Pe această cale se recomandă ca pe tot parcursul atenţionării:
- să vă deplasați în spaţiile publice mai degrabă dimineața sau seara;
- să evitați aglomerațiile și efortul fizic între orele 11.00-18.00;
- să purtați haine lejere, în culori deschise, pălării și ochelari de soare;
- să vă hidratați corespunzător (1,5-2 litri de apă pe zi);
- să mâncați fructe și legume sau iaurt;
- să evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
- să evitați alimentele bogate în grăsimi;
- să evitați alcoolul;
- să mențineți legătura cu persoanele în vârstă apropiate de dumneavoastră, interesându-vă de starea de sănătate a acestora.
Serviciul Presă