Primăria Sectorului 3 își dorește să amenajeze o sală de scrimă în cadrul Şcolii Nr. 195 - Hamburg, cel mai dezvoltat complex educaţional din Sectorul 3, unde învață peste 2.500 de elevi.
Proiectul a fost lansat public astăzi în cadrul unei conferințe de presă la care au participat multipla campioană olimpică și mondială la scrimă Ana Maria Brânză, secretarul general al Federației Române de Scrimă, Roxana Bârlădeanu, și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.
„Vreau să vă mulțumesc pentru sentimentul pe care l-am trăit de fiecare dată când ați câștigat o medalie precum și pentru că vă aflați acum alături de noi. Ana-Maria m-a informat că Bucureștiul nu are o sală de scrimă și am venit cu ideea de a amenaja una în Sectorul 3. Împreună cu colegii mei de la primărie și cu proiectanții am găsit ca și soluție să amenajăm sala, pe structură ușoară, peste acest complex sportiv. Federația Română de Scrimă a primit cu încântare proiectul nostru dar din păcate nu ne aflăm aici să vă anunțăm că-l demarăm deoarece a fost respins în cadrul ședinței de consiliu”, a declarat primarul Robert Negoiță.
„Ideea unei noi săli de scrimă ne-a venit mie și colegilor mei din Federația de Scrimă cu mulți ani în urmă deoarece sala existentă este neîncăpătoare. Problema cea mai mare este că după ce s-au ridicat restricțiile acea sală trebuia rezervată pentru loturile naționale și primii care au avut de suferit au fost copiii. Aceștia au fost nevoiți să se antreneze în parcuri. Avem campion național la categoria under 17 care a câștigat medalia de aur după ce luni bune nu a avut acces în sala de antrenament. De aici a pornit ideea noastră de a cere ajutorul domnului primar pentru amenajarea unei noi săli de scrimă și îi mulțumim că a fost atât de prompt. Îmi doresc să avem o nouă sală de scrimă în România și mai ales aici, în acest complex, unde învață peste 2500 de elevi. Cine știe, poate următorul campion mondial la scrimă va fi chiar de aici din Sectorul 3”, a declarat vicecampioana olimpică la scrimă Ana Maria Brânză.
„Aș vrea să adaug că scrima este un sport care merită să fie practicat de copii deoarece s-a dovedit, prin numeroase studii, că îmbunătățește performanțele școlare crescându-le copiilor atât puterea de concentrare cât și gândirea strategică”, a precizat Roxana Bârlădeanu, secretarul general al Federației Române de Scrimă.
Complementar spaţiilor pentru învăţământ, complexul Școlii Nr. 195 din Sectorul 3 dispune şi de unul dintre cele mai moderne complexe sportive, care cuprinde un bazin de înot şi două Săli de sport. Corpul respectiv de clădire are în prezent o construcţie uşoară – teren de sport în aer liber, realizat pe terasa acestuia.
Având în vedere că terenul respectiv este descoperit, respectiv poziţionat la o înălţime considerabilă faţă de cota terenului amenajat (aproximativ 22.00 m), există dificultăţi în utilizarea optimă a acestuia precum: vântul foarte puternic, lipsa posibilităţii de umbrire, lipsa posibilităţii de utilizare în funcţie de condiţii meteorologice nefavorabile, generarea unui nivel înalt de zgomot în raport cu vecinătăţile – locuinţe colective. Primăria Sectorului 3 își propune transformarea terenului de sport în aer liber într-o sală de sport, maximizând utilizarea unei construcţii deja existente. La fel de firesc a venit şi funcţiunea specifică propusă pentru noua sală de sport, şi anume – Sală de scrimă, având în vedere că exista un singur spaţiu în capitală, iar în zona Sectorului 3, sectorul cu cea mai mare populaţiei a Bucureştiului, nu exista niciun astfel de spaţiu.
Rezultatele de excepţie pe care scrimerii români le-au obţinut la Campionatele Mondiale şi Jocurile Olimpice au dus la promovarea şi creşterea popularităţii acestui sport. În multiple declarații vicecampioana olimpică la scrimă Ana Maria Brânză a evidențiat influenţa pozitivă pe care scrima a imprimat-o asupra vieţii personale şi carierei profesionale.
Practicarea scrimei de copiii școlari asigură o dezvoltare fizică armonioasă, educă şi disciplinează, creând o putere de concentrare mai bună, reflectându-se prin rezultatele bune ale copilului la învăţătură. Scrima dezvoltă abilităţile motrice precum viteza, rezistenţa, forţa, îndemânarea, asigurând o bună coordonare a acestora, dar va şi ajuta copilul în luarea unor decizii rapide. Copilul va deveni mai rezistent la stresul şcolar, va fi mai sociabil, mai uşor adaptabil şi mai rezistent prin creşterea imunităţii.
Construcţia astfel rezultată reprezintă, în esenţă, supraetajarea clădirii existente prin transformarea unei terase circulabile, închisă în structura uşoară metalică, într-un etaj curent.
În procesul de proiectare au fost implicaţi specialiştii Federaţiei Romane de Scrimă şi astfel, spaţiul util rezultat al sălii se poate dota pentru maximizarea posibilităţii de folosire cu 6 piste de competiţie şi 8 piste de antrenament, având o capacitate totală de 14 piste, respectiv de 4 copii/pista – 56 de copii se pot antrena simultan (maximal).
Sala de sport care va rezulta în urma implementării proiectului acomodează în cadrul a 1.150 mp construiţi o sală de sport cu suprafaţa utilă de 891.46 mp, respectiv spaţii complementare, necesare bunei funcţionări, astfel: casa scării, holuri, birou administraţie dotat cu spaţiu vitrat de supraveghere către sala de scrimă, grupuri sanitare, boxă curăţenie, depozitări şi bineînţeles, vestiare corect echipate şi dimensionate, respectiv grupuri sanitare pentru sportivi, diferenţiate pe sexe.
În cadrul studiului de fezabilitate, au fost incluse şi scenariile alternative de folosire a spaţiului rezultat în urma implementării proiectului, verificând conformitatea noii săli de sport cu posibilitatea de utilizare ca teren de sport multi-funcţional (baschet, handbal, mini-fotbal), respectiv sala de sport multi-funcțională, în funcţie de dotări. Este, de asemenea, important de menţionat că structura propusă (metalică), care se dezvoltă pe perimetru, generează un open-space care poate fi cu uşurinţă adaptat oricărui tip de sport, având deja înălţimea optimă, sistem de iluminat conform legislaţiei în vigoare, sisteme de ventilaţie, încălzire şi răcire prevăzute.
Serviciul Presă
presa@primarie3.ro