Primăria Sectorului 3 anunță faptul că începând din 8 iulie, Serviciul Parcări (sediul din șos. Mihai Bravu nr. 428) lucrează cu publicul doar în ziua de vineri a fiecărei săptămâni pentru eliberări autorizații de parcare.
Eliberările autorizațiilor de parcare se fac între orele 8.30-13.30 și doar în urma unui anunț telefonic.
De asemenea, locuitorii sectorului 3 pot primi informații de la inspectorii responsabili cu fiecare zonă (tel. 021.340.40.11, zona: 1, 2, 3 și 7 interior 404, zona: 4, 5, 6 și 8, interior 402), după cum urmează:
- ZONA 1 – delimitare străzi: Calea Victoriei, Regina Elisabeta, bd. Carol, Calea Călărașilor, Mihai Bravu, Calea Dudești, Octavian Goga, Splaiul Unirii (inspector Nicolae Angelica);
- ZONA 2 – delimitare străzi: Octavian Goga, Calea Dudești, Mihai Bravu, Splaiul Unirii (inspector Bunea Mădălina);
- ZONA 3 – delimitare străzi: Mihai Bravu, Basarabia, N. Grigorescu, Constantin Brâncuși, Baba Novac (inspector Sandu Laurențiu);
- ZONA 4 – delimitare străzi: Mihai Bravu, Baba Novac, Constantin Brâncuși, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu (inspector Secară Bogdan);
- ZONA 5 – delimitare străzi: Mihai Bravu, Splaiul Unirii, str. Releului, str. Fizicienilor, Camil Ressu (inspectori Drăgușin Fănica și Manolache Anda)
- ZONA 6 – delimitare străzi: Nicolae Grigorescu, Liviu Rebreanu, 1 Decembrie 1918, bd. Basarabia (inspector Ciontea Alexandru);
- ZONA 7 – delimitare străzi: Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, al. Perișoru, str. Fetești, Gura Ialomiței. Poștașului, Vărăști, Brățării, Liviu Rebreanu (inspector Moldoveanu Marioara);
- ZONA 8 – delimitare străzi: Fizicienilor, Camil Ressu, Theodor Pallady, Splaiul Unirii (inspector Ștefan Daniela).
Cererile în vederea atribuirii directe/licitație publică a unui loc de parcare
pot fi depuse atât la registratura Primăriei Sectorului 3 (Calea Dudești nr. 191, program de lucru cu publicul de luni până joi între orele 8.30-16.30 și vineri de la ora 8.30 la ora 14.00), cât și online pe adresa de e-mail: parcari@primarie3.ro, însoțite de următoarele documente:
copie C.I/B.I;
copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului;
copie după cartea de identitate a autoturismului;
copia poliței de asigurare tip RCA, ITP;
copie după contractul de comodat al autoturismului, dacă este cazul;
certificat de încadrare în grupa de handicap locomotor, dacă este cazul.
Reamintim faptul că locurile de parcare sunt atribuite în conformitate cu prevederile Regulamentului privind licitația/atribuirea locurilor din parcările de reședință de pe raza Sectorului 3 al Municipiului București, aprobat prin HCLS3 nr. 16/29.01.2018 și modificat prin HCLS 3 nr. 175/28.03.2019.
Mai multe informații pot fi obținute pe www.primarie3.ro, https://www.facebook.com/primariesector3/ și https://www.facebook.com/Robert.Negoita/