sector 3
Presă

Primăria Sectorului 3 continuă dezvoltarea infrastructurii de învăţământ

29.01.2021
 Primăria Sectorului 3 continuă dezvoltarea infrastructurii de învăţământ

          Primăria Sectorului 3 a desfășurat lucrări de investiții la unitățile de învățământ preuniversitar la creșe, grădinițe, școli și în perioada învăţământului online. Restricţiile nu au oprit nicidecum preocuparea Primăriei Sectorului 3 în ceea ce priveste dezvoltarea infrastructurii de învățământ.
          În prezent se derulează lucrări în cadrul a zece proiecte destinate modernizării infrastructurii școlare, de la dotări educative de ultimă generaţie, până la construirea de clădiri noi în locul celor care şi-au depășit perioada optimă de activitate.
          Un exemplu în acest sens este construirea noii clădiri în care va funcţiona Creşa Trapezului. Vechea structură nu mai prezenta siguranţă, drept pentru care decizia ridicării uneia noi a fost absolut necesară. Noua construcție destinată prichindeilor va avea 120 de locuri, în spaţii ultra-moderne, ca dotări şi funcţionalitate.
          Un alt obiectiv care merită evidenţiat este cel al Grădiniţei 239. Construcția  pornită de la fundaţie, cu parter şi două etaje, va oferi cu generozitate spaţii diferitelor activităţi pentru 200 de preşcolari.
          De asemenea, corpul cel nou al Şcolii Generale 81 se ridică la standarde moderne, din punctul de vedere al materialelor didactice şi al mobilierului. Cele trei etaje au fiecare câte cinci săli de clasă iar la cel din urmă  nivel se va afla o sală de festivităţi.
          Unităţile de învăţământ ale Sectorului 3 au cunoscut transformări esenţiale în ultimii ani. Prima etapă, a consolidării şi modernizării spaţiilor deja existente, e aproape de final. Autoritatea locală pune accentul în prezent pe construirea de structuri noi, precum săli de sport, creşe, grădiniţe, dar şi corpuri în cadrul şcolilor.
          Atragerea cu succes a fondurilor europene, în toţi aceşti ani, a sprijinit Primăria Sectorului 3 pentru a oferi noilor generaţii condiţii optime în ceea ce privește desfășurarea procesului educațional.

Serviciul Presă
021.318.03.35
presa@primarie3.ro