Am urmărit cu bucurie și mai ales optimism declarațiile pe care le-ați susținut ieri, cu ocazia dezbaterilor din Parlament, și prin care vă exprimați interesul și implicarea pentru a proteja și extinde spațiile verzi. Profit de acest moment pentru a vă readuce în atenție problemele pe care noi, comunitatea Sectorului 3, vi le-am semnalat de mai mult timp pe această temă și, totodată, soluțiile pe care vi le-am propus.
Având în vedere prezența dumneavoastră în cursul lunii martie pe terenul ce a fost retrocedat acum 18 ani din Parcul IOR și uimirea pe care ați manifestat-o atunci când în final ați ajuns să vedeți situația pe care v-am semnalat-o în mod repetat cu toții cei de aici, vă mărturisec dezamăgirea profundă cauzată de faptul că au trecut de mult timp cele 6 săptămâni pe care le-ați dat ca termen de analiză, însă nu am primit niciun răspuns din partea dumneavoastră în ce privește implicarea de care este nevoie pentru a salva Parcul IOR.
Nu știu dacă vă amintiți, având în vedere agenda încărcată pe care cu siguranță o aveți și numărul mare de întâlniri sau discuții relevante pentru București, așa că permiteți-mi ca în doar câteva rânduri să vă rezum situația de care discutăm și care este vitală pentru comunitatea S3, dar și pentru întreg orașul. Este vorba de 12 ha din Parcul IOR din Sectorul 3 ce au fost retrocedate prin decizie de Primar General în 2005. Timp de 10 ani, Primăria Sectorului 3 s-a judecat atât cu beneficiarul acestei decizii, cât și cu Primăria Generală, cu scopul de a recupera terenul ce este parte a Parcului IOR. Dacă în 2019, Primăria Sector 3 a reușit să obțină o decizie a instanței prin care s-a declarat nul actul de retrocedare, în urma recursului depus de instituția pe care azi o conduceți și de proprietar, instanța a decis în final, fără a mai intra pe fondul problemei, că Primăria Sector 3 nu are calitatea pentru a iniția și derula un astfel de proces, dat fiind că nu eram proprietarii terenului la momentul retrocedării.
Ca urmare, domnule Primar General, vă reiterez apelul făcut către dumneavoastră de a dispune ca instituția pe care o conduceți și care are calitate procesuală în acest subiect, să acționeze urgent în instanță în vederea anulării deciziei de retrocedare, cu atât mai mult cu cât există deja o decizie în acest sens obținută de Primăria Sector 3 în 2019. Avem întreaga disponibilitate, domnule Primar General, să susținem instituția pe care o conduceți pentru acest demers, doar că este necesară semnătura dumneavoastră pe actul de adresare către instanță.
Între timp, încurajat de vehemența declarațiilor dumneavoastră de ieri, permiteți-mi să vă reamintesc faptul că există deja soluții pentru protejarea spațiilor verzi, dar și a celor ce trebuie amenajate în urma aprobării de noi construcții, iar noi, Primăria Sectorului 3 chiar v-am înaintat astfel de propuneri ce așteaptă doar răspunsul și acțiunea dvs.
Prin HCLS3 226/ 18.05.2023 și HCLS3 227/ 18.05.2023, am venit către dumneavoastră cu propuneri concrete prin care amenzile ce se dau celor ce afectează spațiile verzi să fie majorate semnificativ, de 100 de ori, față de ce există în prezent. Totodată, v-am solicitat modificarea cadrului legal astfel încât să poată fi amendați și cei care nu respectă și nu se conformează prevederilor de înverzire a zonelor aferente construcțiilor noi. Am remarcat faptul că deja un mic pas s-a făcut, ca urmare a propunerilor și solicitărilor noastre și ați supus dezbaterii publice o serie de modificări pentru majorarea amenzilor. Din păcate, prevederile care să vizeze respectarea procentelor de spații verzi pentru construcțiile noi nu s-au regăsit printre propunerile înaintate de dumneavoastră dezbaterii publice, așa că v-aș ruga să le reanalizați și să dispuneți cât mai curând o măsură.
Închei cu speranța neclintită în bunele dumneavoastră intenții, dincolo de declarațiile publice, pentru protejarea parcurilor și a spațiilor verzi din orașul nostru și așteptăm cât mai curând, de îndată ce agenda încărcată vă permite, răspunsul dumneavoastră referitor la implicarea în salvarea terenului retrocedat din Parcul IOR și pentru propunerile de înăsprire a legii în cazul celor care nu păstrează și nu amenajează spațiile verzi de care avem nevoie.
Timpul este prețios și orice întârziere aduce mari prejudicii întregii populații a municipiului București.
Robert Sorin Negoiță,
Primarul Sectorului 3