Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a făcut astăzi, 3 aprilie, un apel către primarul general, Nicușor Dan, să ia de urgență o decizie cu privire la lucrările de reamenajare din Piața Unirii, începute de Primăria Sectorului 3, în condițiile în care de aproape o lună de când acestea au fost sistate zona este un șantier.
Primarul Robert Negoiță a constatat că, deși primarul Capitalei și-a dat inițial acordul, Primăria Generală a sistat, de mai bine de o lună, lucrările Primăriei Sectorului 3, fără să aibă nicio intenție de a le continua.
„Am făcut amenajări în această zonă, am reorganizat spațiul care arăta dezolant, am creat zone verzi noi și le-am refăcut pe cele existente. În plus, am refăcut o parte din pavajul din fața magazinului care era în mare parte distrus. Din păcate, deși primarul Capitalei ne-a dat acordul verbal să facem aceste amenajări, de mai bine de o lună, cei de la Primăria Generală s-au răzgândit și ne-au blocat lucrările. Dar nu s-au apucat ei de treabă. Oamenii mă întreabă pe bună dreptate ce se întâmplă pentru că nu este în regulă ca această zonă, centrul Bucureștiului, să arate așa. Fac apel către primarul general să ne lase să continuăm lucrările, dacă nu intenționează să se apuce de treabă”, a declarat primarul Robert Negoiță.
Serviciul Presă
presa@primarie3.ro