sector 3
Presă

Parcarea neregulamentară se sancționează în Sectorul 3

07.08.2024
Parcarea neregulamentară se sancționează în Sectorul 3

 

 

În primele șapte luni ale acestui an, au fost ridicate 3.378 de autovehicule parcate/staționate neregulamentar pe raza Sectorului 3.

Dintre acestea 3.251 au fost eliberate, fiind încasată suma de 1.750.500 lei de la proprietarii autovehiculelor care au achitat, după caz, ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor parcate neregulamentar. Alte 116 autoturisme se află în depozitul Primăriei Sectorului 3, urmând a fi eliberate, iar 11 au fost intrate în patrimoniu, fiind valorificate.

Prin această acțiune, Primăria Sectorului 3 continuă proiectul de fluidizare a circulației auto în sector, în special în zona trecerilor de pietoni, a trotuarelor, căilor de acces și a benzilor de viraj.

Baza legală aplicată

          Potrivit HCLS3 nr. 9/19.01.2021, posesorii de vehicule/remorci/rulote care staționează neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice administrate de Consiliul Local al Sectorului 3, care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reședință sistematizate pe domeniul public/privat al Municipiului București aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 se

expun riscului de a li se ridica mașina.

 Hotărârea poate fi consultată pe site-ul www.primarie3.ro.

 

 

Sancțiuni și tarife aplicate

 

Amenzile sunt aplicate conform Codului Rutier pentru parcare neregulamentară, iar tarifele pentru ridicare, transport și depozitare sunt stabilite prin HCLS3 nr. 377/25.08.2017, respectiv:

  • Tarif de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

          - cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 200 de lei;

          - cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 270 de lei;

  • Tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă:

- cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 150 de lei;

          - cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 200 de lei;

  • Tarif de depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă:
  • în primele 24 de ore: 150 de lei;
  • după intervalul de 24 de ore: 50 lei.

Precizăm că mașinile ridicate sunt depozitate în spațiul amenajat din str. Releului nr. 4.

 

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro