sector 3
Presă

Lucrările la noul pod peste Dâmbovița avansează. Deblocarea Capitalei începe din Sectorul 3!

08.07.2024
Lucrările la noul pod peste Dâmbovița avansează. Deblocarea Capitalei începe din Sectorul 3!

Primăria Sectorului 3 desfășoară conform graficului lucrările la noul pod rutier peste râul Dâmbovița. Acesta este ridicat în dreptul străzii Lunca Priporului, legând artera cu cele două sensuri ale Splaiului Unirii, astfel încât șoferii vor avea posibilitatea de a schimba direcția către orice destinație.

          „Grinzile prefabricate se află deja pe poziții. Urmează lucrări de  suprabetonare, monolitizare, hidroizolație, apoi se va asfalta. Așa cum ne-am angajat, la finalul lunii iulie ar trebui să circulăm pe acest pod. Trasee mai scurte, mai fluide, mai puțin combustibil consumat, mai puțină poluare și mai puțin timp petrecut în trafic, sunt doar câteva dintre beneficiile construcției”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

Noul pod peste Dâmbovița: trei benzi pe sens, trotuare și piste de biciclete

          Podul va avea trei benzi de circulație pe fiecare sens, trotuare și piste pe care să poată circula bicicliștii. În intersecțiile nou create vor fi instalate semafoare inteligente cu bucle de inducție.

Sensurile, respectiv trotuarul și carosabilul urmează să fie despărțite prin jardiniere cu plante ornamentale, iar iluminatul pasajului va fi asigurat de

lămpi cu LED-uri.

Proiecte majore de infrastructură realizate de Primăria Sectorului 3

Studiile de trafic arată că o soluție incontestabilă de reducere a valorilor de trafic și implicit a poluării este dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru eliminarea blocajelor. Primăria Sectorului 3 a realizat deja o serie de proiecte majore de infrastructură rutieră, dintre care amintim:

- Pod Nicolae Teclu, construit tot peste râul Dâmbovița;

- Pasajul Soarelui, la ieșirea către Autostrada A2;

- Pasaje supraterane Theodor Pallady;

- Parcarea subterană Decebal;

- Drumul Prieteniei;

- Bulevardul Iuliu Hațieganu;

- Bulevardul și parcarea subterană Decebal.

 

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro