Primăria Sectorului 3 vă invită în parcul Titan, la scena de lângă lac, în perioada 09-11 iunie, la evenimentul „Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș”. Festivalul ajuns la cea de-a IX-a ediție va cuprinde recitaluri de excepție ale celor mai apreciați interpreți de folk din România.
Iată programul evenimentului:
Avem deja un reper cultural al Sectorului 3
Primăria Sectorului 3 continuă și în acest an una dintre cele mai frumoase tradiții concertistice din România, cu ediția a IX-a a evenimentului „Flori pentru suflet – Remember Florian Pittis”.
Festivalul, organizat pentru a-l celebra pe cel care reprezintă în inimile și conștiința românilor un ideal de spirit tânăr și liber – Florian Pittis, a devenit, în timp, un reper cultural pentru Sectorul 3, prin impunerea unui concept unic și prin numărul mare de participanți. Evenimentul este un excelent pretext și pentru evocarea altor artiști iubiți, repere în lumea folkului, a căror amintire se păstrează vie.
Pittiș, o personalitate universală
Conceput ca o sărbătoare a spiritului, evenimentul unește artiștii și publicul în dragostea și prețuirea pentru un simbol unic în cultura noastră, Florian Pittiș, „un uomo universale” al României. Moțu Pittiș a sădit în sufletele românilor dorința de libertate și de cunoaștere. A fost un vizionar care a inspirat generații întregi de tineri și continuă să o facă, deoarece moștenirea pe care a lăsat-o este atemporală.
Evenimentul „Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș” își propune să aducă în fiecare an în fața mai vechilor sau mai tinerelor generații în blue-jeans lecțiile de cultură, poezie, teatru, literatură şi muzică bună pe care Florian Pittiș le-a oferit.
Serviciul Presă