Primăria Sectorului 3 a început construirea unui nou pod rutier peste râul Dâmbovița. Acesta va fi amenajat în dreptul străzii Lunca Priporului, legând artera cu cele două sensuri ale Splaiului Unirii, astfel încât șoferii vor avea posibilitatea de a schimba direcția către orice destinație.
Podul început de Primăria Sectorului 3 va avea trei benzi de circulație pe fiecare sens, trotuare și piste pe care să poată circula bicicliștii. În intersecțiile nou create vor fi instalate semafoare inteligente cu bucle de inducție.
Sensurile, respectiv trotuarul și carosabilul urmează să fie despărțite prin jardiniere cu plante ornamentale, iar iluminatul pasajului va fi asigurat de
lămpi cu LED-uri.
Suprastructura podului va avea o lățime totală de 34.45 m, alcătuită dintr-o parte carosabilă de 11.30 m și un trotuar tehnic de 80 cm pe sensul dinspre str. Lunca Priporului, respectiv o parte carosabilă de 11.30 m și trotuar cu lățime utilă de 4.30 m pe sensul opus. Pe post de parapete direcțional, s-au prevăzut separatoare fizice și protecții la marginea părții carosabile din jardiniere. Având în vedere lățimea mare a suprastructurii, sunt prevăzute două poduri independente, câte unul pe fiecare sens de mers.
Pe sensul dinspre str. Lunca Priporului, partea carosabilă va fi alcătuită din trei benzi de câte 3.50 m și un trotuar de serviciu de 80 cm pentru întreținere, separat de carosabil prin intermediul unor stâlpișori metalici.
Pe sensul spre str. Lunca Priporului partea carosabilă va avea tot trei benzi de câte 3.50 m, și pista de bicicliști de 2.00 m lățime. Trotuarul va fi separat de carosabil prin intermediul unei jardiniere.
Valoarea totală estimată a lucrărilor de investiție este de 15.068.977,38 lei (inclusiv TVA).
Studiile de trafic arată că o soluție incontestabilă de reducere a valorilor de trafic și implicit a poluării este dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru eliminarea blocajelor. Primăria Sectorului 3 a realizat deja o serie de proiecte majore de infrastructură rutieră, dintre care amintim:
- Pod Nicolae Teclu;
- Pasajul Soarelui, la ieșirea către Autostrada A2;
- Pasaje supraterane Theodor Pallady;
- Parcarea subterană Decebal;
- Drumul Prieteniei;
- Bulevardul Iuliu Hațieganu;
- Bulevardul și parcarea subterană Decebal.
Serviciul Presă