În perioada 2 - 6 octombrie, DGASPC Sector 3 participă la sesiunile de instruire a grupului țintă din cadrul proiectului „Creșterea calității serviciilor publice și simplificare administrativă”, cod SIPOCA 780/ cod MySMIS 135779, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 – 2020.
Scopul proiectului constă în digitalizarea serviciilor oferite de DGASPC Sector 3. Astfel, timpul pentru depunerea și eliberarea documentelor va fi redus, iar drumurile pe care beneficiarii serviciilor DGASPC Sector 3 trebuie să le facă pentru a depune și obține acte sau informații vor fi eliminate.
Grupul țintă al proiectului este reprezentat de 380 de angajați din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, care vor contribui în mod semnificativ la îmbunătățirea interacțiunilor cu cetățenii și la reducerea birocrației.
Prin urmare, instruirea funcționarilor publici este un pas esențial și un angajament ferm în ceea ce privește îmbunătățirea calității serviciilor oferite locuitorilor Sectorului 3. Procesul de instruire al funcționarilor publici include cursuri specializate, ateliere practice și orientare asupra celor mai bune practici în administrația publică.
„Suntem dedicați creșterii calității serviciilor publice și simplificării proceselor administrative în beneficiul comunității noastre. Instruirea celor 380 de funcționari este un pas important în această direcție și suntem hotărâți să continuăm să aducem îmbunătățiri semnificative”, a declarat Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.
Serviciul Presă
presa@primarie3.ro