Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 a organizat astăzi, 25 noiembrie, sub genericul „Avem dreptul la siguranță și la o viață lipsită de violență”, o campanie de informare a comunității cu privire la drepturile victimelor violenței în familie și a serviciilor oferite.
Campania s-a desfășurat cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3. Aceasta se alătură demeresurilor de combatere și condamnare a tuturor formelor de violență împotriva femeilor.
Una din patru femei este, în timpul vieții sale, victima unei forme de violență. De cele mai multe ori, copiii sunt martori sau devin, la rândul lor, victime.
Acestui demers s-au alăturat reprezentanți ai bisericii, poliției, unităților de învățământ, unităților medicale ce au sprijinit distribuirea de pliante și afișe.
Considerăm că este esențial dialogul între instituții și societatea civilă, iar conștinentizarea gravității faptelor de agresiune și implicarea în mod direct va duce la diminuarea violenței asupra femeilor și fetelor.
Serviciul Presă
presa@primarie3.ro