sector 3
Presă

„Ave Maria Symphonic-Pops”, concert în parcul Titan

06.08.2024
„Ave Maria Symphonic-Pops”, concert în parcul Titan

 

 

          Primăria Sectorului 3 celebrează una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, Adormirea Maicii Domnului, prin evenimentul „Ave Maria Symphonic-Pops”. Concertul se va desfășura sâmbătă, 10 august, în parcul Titan, începând cu ora 19.30.

 

Îmbinare unică de acorduri muzicale în orchestrații special realizate

          Eveniment unic prin concept și structură, Ave Maria Symphonic-Pops” este dedicat sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului.

          Acordurilor sonore încărcate de sacru și emoție li se vor adauga însă și piese reprezentative pentru genurile muzicale ale artiștilor invitați. Acestea le-au adus muzicienilor recunoașterea valorii în fața publicului larg, inclusiv peste hotare.

          Pe aceeași scenă vor răsuna muzica bizantină sau de inspirație gospel, precum și cea crossover de la clasic, jazz, la folk și până la pop simfonic. La vreme de sărbătoare, toate aceste acorduri sonore vor bucura publicul într-o combinație unică.

 

Excelența în muzică, promovată de artiștii invitați

          Ave Maria Symphonic-Pops” îi aduce în fața publicului pe cunoscuta interpretă de muzică religioasă Maria Coman, pe George Miron & Grupul vocal Acapella, tenorul Andrei Lazăr, Alexandra Crișan, Narcisa Suciu, Cedry2K, Andrei Tudor Band, Ovidiu Lazăr & Enjoy Music. Fiecare vine cu experiența muzicală a unor evenimente de marcă desfășurate în țară sau în străinătate, precum și cu amprenta și încărcătura emoțională individuală. 

          Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Simfonică București, ce va aduce în fața publicului experiența muzicală remarcabilă recompensată cu titlul de „Ambasador cultural oficial al României”. Orchestrațiile sunt semnate de Ionel Tudor, Andrei Tudor și Adam Popa.

          Evenimentul se adresează publicului larg, nu numai cunoscătorilor, prin promovarea muzicii și a artiștilor de valoare ai scenei românești și internaționale, reuniți într-un program muzical variat.

          Aflat deja la cea de-a treia ediție, „Ave Maria Symphonic-Pops” este un eveniment cu tradiție în peisajul cultural al Sectorului 3, fiind organizat de Primăria Sectorului 3 în anii 2013, 2014 și ȋn 2022. În anul 2013, evenimentul s-a desfășurat în parcul Colțea, sub forma unui proiect pilot, inserat în cadrul festivalului de muzică clasică „Simfonii de Vară”, iar în 2014 și 2022 a fost găzduit de parcul Titan, cu participarea unui public numeros, aproximativ 5.000-6.000 de spectatori.

 

 

Serviciul Presă                                                                                  

presa@primarie3.ro