Primăria Sectorului 3 anunță faptul că începând de marți, 11 mai, a fost demarat procesul de recrutare a personalului medico-sanitar și a registratorilor medicali. Această măsură a fost luată având în vedere contextul epidemiologic actual și adresa Instituției Prefectului Municipiului București nr. 10468/27.04.2021 prin care solicită organizarea centrelor de vaccinare a cetățenilor împotriva COVID-19 de către autoritățile publice locale.
Categoriile profesionale vizate sunt:
Condiții de participare ale personalului medico-sanitar și al registratorilor medicali la selecție pentru toate categoriile profesionale solicitate sunt urmatoarele:
Medic SPECIALIST coordonator
1. cerere (apăsați aici pentru model cerere)
2. declarație privind consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal conform prevederilor Legii nr. 190/2018 privind masuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (apăsați aici pentru model declarație)
3. copia actului de identitate, în termen de valabilitate;
4. fotocopie diploma medic specialist in oricare dintre specialitatile din domeniul medicinei umane;
5. Certificat Liberă practică;
6.Certificat membru Colegiul medicilor/farmaciștilor avizat pentru autorizare exercitare profesie medic;
7. asigurare malpraxis;
8. declaratie pe proprie raspundere prin care isi asuma disponibilitatea de indeplinire a activitatilor de coordonare a centrului de vaccinare.
Medicii/ medicii dentiști / medicii farmaciști, precum și medicii rezidenți (ca voluntari), vor transmite documentele in format electronic începînd cu data de 11.05.2021 prin e-mail, in format pdf pe adresa viceprimar@primarie3.ro, iar la subiectul mesajului se va scrie “dosar contract de prestări servicii medicale”, cu următoarele acte:
1. cerere (apăsați aici pentru model cerere)
2. declarație privind consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal conform prevederilor Legii nr. 190/2018 privind masuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (apăsați aici pentru model declarație)
3. copia actului de identitate, în termen de valabilitate;
4. fotocopie diploma medic;
5. Certificat Liberă practică;
6. Certificat membru Colegiul medicilor/farmaciștilor avizat pt autorizare exercitare profesie medic;
7. asigurare malpraxis.
Asistenții medicali cu studii medii și/sau superioare, vor transmite documentele in format electronic începînd cu data de 11.05.2021, prin e-mail, în format pdf pe adresa viceprimar@primarie3.ro, iar la subiectul mesajului se va scrie ”dosar contract de prestări servicii ", cu următoarele acte:
1. cerere (apăsați aici pentru model cerere)
2. declarație privind consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal conform prevederilor Legii nr. 190/2018 privind masuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (apăsați aici pentru model declarație)
3. copia actului de identitate în termen de valabilitate;
4. fotocopie de pe diploma de absolvire școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale, echivalare conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997;
5. Certificat membru OAMGMAR avizat pentru activitatea asistent medical-valabil;
6. Certificat Liberă practică;
7. asigurare malpraxis.
Registratorii medicali, vor transmite dosarele electronic, începînd cu data de 11.05.2021, prin e-mail, în format pdf, pe adresa viceprimar@primarie3.ro iar la subiectul mesajului se va scrie ”dosar contract de prestări servicii registrator medical și numele persoanei", cu următoarele acte:
1. cerere (apăsați aici pentru model cerere)
2. declarație privind consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal conform prevederilor Legii nr. 190/2018 privind masuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (apăsați aici pentru model declarație)
3. copia actului de identitate, în termen de valabilitate;
4. dovada studii medii;
5. certificat competențe digitale sau declarație pe propria răspundere că dețineți cunoștințe operare PC/tabletă
Persoanele admise se vor prezenta la Primăria Sectorului 3, din Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București la o dată ce va fi comunicată ulterior, în vederea semnării contractului de prestări servicii.
Menționăm că activitatea desfășurată în centrele de vaccinare amenajate de Primăria Sectorului 3, conform prevederilor prevăzute la art. 1 alin. (4) lit. c) din Ordonanța de urgență nr. 3 /2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva Covid-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, constituie vechime în muncă și stagiu de cotizare în condițiile legii.
Desfășurarea activității se va face în centrele de vaccinare împotriva COVID-19 amenajate de către Primăria Sectorului 3 iar programul de lucru va fi stabilit conform legislației muncii incidente.
Serviciul Presă
presa@primarie3.r