Primăria Sectorului 3 a încheiat un acord cadru pentru furnizarea a 39.458 de tablete destinate elevilor, în vederea desfășurării în condiții optime a procesului educațional online. În funcție de necesitățile fiecărei unități de învățământ, urmează a fi încheiate contracte subsecvente pentru cantitățile cerute de către acestea în baza solicitărilor primite din partea părinților/reprezentanților legali/elevi majori.
Pentru stabilirea cantităților, unitățile de învățământ vor lua în considerare și numărul tabletelor primite de la ISMB și MEC prin achizițiile derulate de către acestea.
Precizăm faptul că acordul cadru a fost încheiat cu ofertanții clasați pe primele trei locuri, în ordinea valorii ofertate, iar atribuirea contractelor subsecvente se va realiza în cascadă, respectiv în ordinea clasamentului rezultat în urma evaluării ofertelor.
Tabletele vor fi prevăzute cu cartelă SIM, vor avea conexiune nelimitată la internet 4G pe o perioadă de 24 luni și cu acoperire pe raza sectorului 3.
Acestea vor fi putea fi conectate la tastatură și vor fi livrate cu sistemul de operare Android 10, cu acces la magazinul de aplicații Google Play Store și cu suita de aplicații Office instalată.
Finanțarea în vederea achiziției tabletelor s-a realizat în conformitate cu prevederile OUG 144/2020, modificată și completată, privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-CoV-2.
Menționăm faptul că tabletele școlare achiziționate respectă specificațiile solicitate de către Ministerul Educației și Cercetării, publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene și au primit Avizul Pozitiv nr. 818CTE / 14.10.2020 din partea Comitetului Tehnico – Economic.
Durata acordului cadru este de 12 luni de la data semnării acestuia.
Serviciul Presă
021.318.03.35
presa@primarie3.ro