Primăria Sectorului 3 continuă amplul program de amenajare, înfrumusețare și personalizare a spațiilor verzi. Asociațiile de proprietari din Sectorul 3 sunt invitate să se alăture acestui program prin plantarea de copaci în grădinile blocurilor. Copacii sunt oferiți de Primăria Sectorului 3 pentru a înfrumuseța și îmbunătăți calitatea spațiilor verzi din jurul blocurilor.
Cum pot primi asociațiile de proprietari copaci pentru transplantare
În acest sens, Primăria Sectorului 3 a pus la dispoziția asociațiilor de proprietari adresa de e-mail parcdendrologic@salubritate3.ro. La această adresă special creată, asociațiile interesate pot transmite un e-mail cu următoarele date:
- numele reprezentantului asociației;
- adresa completă;
- număr de telefon pentru contact.
Ulterior, se va încheia un protocol de colaborare prin care Asociațiile de proprietari își iau angajamentul că vor îngriji și uda corespunzător copacii, începând cu primii doi ani de la transplantare.
Menționăm că arborii oferiți spre transplantare în grădinile blocurilor sunt crescuți și îngrijiți în pepiniera Primăriei Sectorului 3.
În această perioadă, Primăria Sectorului 3 a intensificat operațiunile sezoniere de „împădurire” urbană pe partea pietonală a străzilor din Sectorul 3 și de-a lungul marilor artere din zonele intens circulate.
Serviciul Presă