Primăria Sectorului 3 reconstruiește din temelii Școala Gimnazială nr. 16 „Voievod Neagoe Basarab”. Lucrările sunt în plină desfășurare după ce vechea clădire a fost demolată pentru a construi aici o școală la standarde ridicate de dotare și siguranță. Vechea clădire, construită în anii 1960-1970, ajunsese într-un stadiu avansat de deteriorare și era nesigură pentru elevi și profesori.
Primarul Robert Negoiță a vizitat șantierul școlii care se construiește pe amplasamentul vechii unități de învățământ.
„Școala Neagoe Basarab a fost preluată în urma numeroaselor demersuri de la Primăria Municipiului București, în administrarea căreia s-a aflat până de curând. La o expertiză a clădirii, specialiștii în domeniu au constatat că școala era în pericol de prăbușire, cu fisuri vizibile. Prin urmare, vechea clădire a fost demolată, iar acum construim o școală modernă și mai ales sigură”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.
În noua școală cu o capacitate de 650 de locuri, elevii vor beneficia de 22 de săli de clasă, laboratoare pentru chimie, fizică, științe naturale, cabinet medical și stomatologic, bibliotecă și de o sală de sport luminoasă și spațioasă. De asemenea, vor fi amenajate spații exterioare de recreere, o zonă de atletism, teren de baschet și spații verzi, necesare pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor.
Noua clădire se va ridica la nivelul standardelor de energie, eficiență termică și calitate a spațiilor de studiu, pe care le oferă în ansamblu infrastructura școlară din Sectorul 3. Se promovează conceptul de școală modernă, sigură, prietenoasă elevilor și responsabilă cu mediul înconjurător.
Concret, clădirea cu patru etaje va avea suprafețe vitrate generoase, încălzire în pardoseală, sisteme moderne de ventilație și pompe de căldură. Tâmplăria folosită va fi una din aluminiu cu performanțe energetice ridicate, iar sticla cu protecție împotriva razelor UV. Pe acoperișul școlii se vor monta panouri fotovoltaice utilizând energie regenerabila pentru a prelua din consumul electric necesar al clădirii.
Serviciul Presă