sector 3
Presă

„Sănătate în bucate”, proiect de educație nutrițională pentru preșcolari din Sectorul 3

01.08.2024
„Sănătate în bucate”, proiect de educație nutrițională pentru preșcolari din Sectorul 3

 

          Primăria Sectorului 3 a finanțat din fonduri nerambursabile de la bugetul local proiectul „Sănătate în bucate”. Acesta este implementat începând din 29 iulie până pe 3 august, în trei unități ale învățământului preșcolar din Sectorul 3: Grădinița nr. 196, Grădinița nr. 70 și Grădinița „Peștișorul de Aur”.

          Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea comportamentului alimentar sănătos al copiilor prin activități educative și distractive. Activitățile sunt structurate în două tipuri de ateliere:

  • Atelierul educativ, în cadrul căruia instructorii invită copiii să așeze masa, să răspundă la ghicitori despre fructe și legume și să învețe să facă alegeri alimentare sănătoase;
  • Atelierul distractiv, care include întâlniri cu mascota Bucătărașul Lulu, jocuri și cântece tematice.

          Fiecare grupă participă la două ateliere de educație non-formală, realizându-se astfel 30 de ateliere (15 educative și 15 distractive), cu participarea a minimum 510 copii din Sectorul 3.

          Aceste proiect educațional este destinat preșcolarilor și antepreșcolarilor, cu scopul de a promova obiceiuri alimentare sănătoase și încurajarea practicării exercițiilor fizice.

 

 

            Serviciul Presă

                 presa@primarie3.ro