sector 3
Presă

Circulă în siguranță cu trotineta electrică! Nerespectarea regulilor se sancționează în Sectorul 3

11.07.2024
Circulă în siguranță cu trotineta electrică! Nerespectarea regulilor se sancționează în Sectorul 3

Direcția Generală de Poliție Locală Sector 3 intensifică în această perioadă acțiunile de prevenție și control pentru circulație neregulamentară în rândul utilizatorilor de trotinete electrice.

        În acest sens, au fost aplicate 15 sancțiuni, în valoare totală de 19.800 lei.

        Dintre normele de circulație încălcate amintim: circulația pe trotuar sau pe aleile din parcuri, la ore de vârf, lipsa căștii de protecție, absența cărții de identitate.

        Până de curând, legea excepta posibilitatea ca agenții locali să constate contravenții și să aplice sancțiuni conducătorilor de trotinete electrice. Polițiștii locali au primit însă competențe sporite pe legislația Codului Rutiere. Astfel, pe lângă pietoni, bicicliști, utilizatori de scutere, îi pot sancționa și pe cei care merg neregulamentar cu trotinete electrice.

         Inițiativa legislativă este justificată de rapoarte recente ale Poliției Române. Acestea relevă o creștere alarmantă a numărului de accidente în care au fost implicate trotinete electrice. Datele arată o creștere de peste 52 de ori în ultimii cinci ani.

         Pe această cale facem un apel către utilizatorii de trotinete electrice să respecte normele de circulație:

  • Viteza maximă admisă este de 25 km/h;
  • Este obligatorie purtarea căștii de protecție până la 16 ani;
  • Nu ai voie să circuli pe trotuar;
  • Utilizează prima bandă de rulare, acolo unde este posibil;
  • Circulă pe pista de biciclete, acolo unde aceasta există;
  • Respectă regulile de prioritate și semnalizare.

 

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro