sector 3
Presă

Ești în vacanță? Vino la EcoArt,  o tabără urbană de reciclare creativă!

21.06.2024
Ești în vacanță? Vino la EcoArt,  o tabără urbană de reciclare creativă!

 

 

          Școala de vară „EcoArt”, proiect finanțat de Primăria Sectorului 3, prin fonduri nerambursabile de la bugetul local, își va deschide porțile în perioada 25 iunie – 5 iulie. Sub conceptul de tabără urbană de upcycle, școala de vară se adresează, cu prioritate, tuturor copiilor din Sectorul 3, cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani.

          Timp de două săptămâni, la WASP Studios (str. Ion Minulescu nr. 67-93, fosta Fabrică Flaros) vor avea loc cinci ateliere multidisciplinare și interactive despre reciclare, upcycling și economie circulară, precum:

  • Economie circulară și antreprenoriat social;
  • Ceramică și textile/ sculptură cu materiale naturale, reciclate;
  • Foto & video, VerdeStop;
  • Școala ca un joc – crearea unui joc;
  • Co-crearea unui loc de joacă din materiale reciclate

Programul pe zile:

  • 25 iunie atelier despre economia circulară și antreprenoriat social, susținut

cu toti participanții, urmat de o prezentare cu filme tematice, sesiuni de cunoaștere si împrietenire;

 

  • 26 iunie – 4 iulie – ateliere pe grupe de vârstă (6-9 ani, 10-14 ani);
  • 5 iulie – prezentarea rezultatelor (obiecte, fotografii), prezentarea jocului

creat, amplasarea locului de joacă în Parcul Timpuri Noi, petrecere de final

 

Programul zilnic:
08.30 09.30 Primire participanți, socializare, joacă, discuții libere
09.30 12.00 Ateliere
12.00 13.30 Pauză de prânz
13.30 15.30 Ateliere
15.30 16.00 Gustare, plecarea copiilor

 

Școala de vară „EcoArt” promoveaza cei cinci R ai activității de upcycle: Regândiți, Reduceți, Refuzați, Repurtați, Reparați și Reciclați. Materialele folosite în cadrul atelierelor vor respecta principiile de bază ale upcycling-ului și vor fi colectate de participanti pentru a amplifica impactul atelierelor.

Scopul Școlii de vară „EcoArt” este să le insufle participanților obiceiuri de consum prietenoase cu mediul înconjurător.

Traineri precum Sergiu Chihaia (lector universitar la UNARTE), Mihaela Cîmpeanu (artist vizual, sculptor), Mara Maria Mușat (artist vizual, ilustrator) îi vor însoți pe copii în călătoria practică și fascinantă despre cum fiecare dintre noi poate contribui la diminuarea efectelor și la reducerea cauzelor actualei crize climatice.

Copiii vor pleca de aici cu o serie de cunoștințe și aptitudini despre upcycling și vor duce schimbarea mai departe, în familiile și comunitățile din care fac parte.

Școala de vară „EcoArt” este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierea se poate face pe info@artland-academy.ro.

Proiectul Școala de vară „EcoArt”, organizat de Asociația ARTLAND Academy, oferă copiilor două săptămâni de joc, joacă și activități creative.

                                                                                                 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro

 

Click pentru a deschide imaginea