La sala de sport a Școlii gimnaziale nr. 116 din Sectorul 3 s-a desfășurat ieri, 20 mai, prima ediție a Cupei de gimnastică „Marian Drăgulescu”.
Peste 250 de copii, din toată țara, de la diferite cluburi sportive şi Academia „Marian Drăgulescu” au concurat într-o atmosferă de fair play și spirit al mișcării. Cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, ei au participat la probe de gimnastică artistică sau acrodance. Competiția ce poartă numele fostului mare gimnast român a fost un real succes și vine într-o ordine firească după înființarea Academiei „Marian Drăgulescu”.
„Ne bucurăm că marele nostru campion a ales o sală de sport din Sectorul 3, cea a Școlii nr. 116, pentru prima ediție a Cupei Marian Drăgulescu și vreau să îl asigur și pe viitor de întregul nostru sprijin. Mișcarea e sănătate curată și este esențial ca cei mici să fie încurajați și susținuți pentru a face sport, pentru a se dezvolta armonios atât fizic, cât și psihic. Încercăm să oferim în școli cele mai bune condiții pentru noile generații de campioni”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.
Primăria Sectorului 3 susține practicarea sportului în unitățile de învățământ prin dezvoltarea, respectiv modernizarea infrastructurii școlare. În prezent, proiecte finanțate prin PNRR și adresate unităților de învățământ din Sectorul 3 includ amenajarea unor săli de sport la standarde moderne.
De asemenea, Primăria Sectorului 3 a finalizat recent lucrările la sala de scrimă din incinta Școlii gimnazile nr. 195 Hamburg. La aproximativ trei ani de la lansarea proiectului, campioana olimpică și mondială la scrimă Ana Maria Brânză, în prezența primarului Robert Negoiță, a lansat în spațiul recent finalizat prima provocare la un duel de scrimă și a setat un obiectiv ambițios: primul campion care va pleca din această sală.
Serviciul Presă