Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, alături de prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și de prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, au întreprins o vizită de lucru, după terminarea festivității de deschidere a noului an școlar, la Colegiul Tehnic Anghel Saligny.
Vizita s-a desfășurat în interiorul colegiului, unde cei prezenți au mers în câteva săli de clasă. La final, atât primarul Sectorului 3 cât și prim-ministrul au dat declarații presei în zona amenajată în curtea din fața Colegiului Tehnic Anghel Saligny.
Stadiul lucrărilor prezentat de primarul Sectorului 3
Primarul Robert Negoiță a prezentat stadiul lucrărilor realizate aici și utilitatea acestora, ce dotări există și ce propuneri de îmbunătățire a condițiilor de studiu se pot aduce.
„Îi mulțumesc domnului prim-ministru pentru că a ales să viziteze în cea dintâi zi a anului școlar o unitate din sectorul nostru. Primăria Sectorului 3 a investit mult în tot ceea ce înseamnă educație. Am dezvoltat învățământul dual, o componentă importantă în formarea viitorilor specialiști în domenii unde există cerere pe piața muncii. Economia are nevoie de specialiști, iar tinerii au nevoie de performanță și de formare mai ales pe zone unde există cerere foarte mare, în construcții, instalații și alte domenii căutate. Oferta educațională a Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” devine din ce în ce mai atractivă, crește permanent și își îmbunătățește activitatea. Pe această cale îi mulțumim doamnei director pentru implicare”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.
„Avem nevoie de forță de muncă bine pregătită, avem nevoie de tinerii noștri aici, în țară. Vreau să îi încurajez pe toți elevii, nu doar pe cei din Colegiul Anghel Saligny, ci din întreg Sectorul 3, să persevereze în pregătirea lor și să acumuleze cât mai multe cunoștințe pentru a fi cât mai buni în ceea ce fac. Succes, dragi elevi, dascăli și părinți în noul an școlar”, a mai transmis primarul Robert Negoiță.
„Cred în învățământul dual și voi face tot ce ține de mine pentru dezvoltarea acestui sistem. Fără sprijinul sistemului privat și fără tineri care știu o meserie, România nu se va dezvolta. Datoria noastră este să ne implicăm și să oferim o alternativă copiilor și părinților. Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” este unul de excepție, cu o bază de excepție. În 2018 erau încadrați în sistemul de învățământ dual 168 de elevi din Sectorul 3, astăzi sunt aproape 1000, iar din ce în ce mai multe companii colaborează cu colegiile tehnice. Acesta este drumul de urmat”, a declarat prim-ministrul României, Marcel Ciolacu.
Colegiul Tehnic Anghel Saligny dispune de o paletă largă de specializări, laboratoare și ateliere moderne pentru dezvoltarea învățământului dual.
Serviciul Presă