sector 3
Presă

Se întâmplă din septembrie!  Persoanele juridice vor interacționa exclusiv online cu DGITL Sector 3

31.08.2023
Se întâmplă din septembrie!  Persoanele juridice vor interacționa exclusiv online cu DGITL Sector 3

Începând cu luna septembrie contribuabilii persoane juridice din Sectorul 3 vor interacționa exclusiv online cu Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 3. Astfel, persoanele juridice vor putea accesa direct, de la distanță, platforma „Cereri și declarații online” disponibilă pe site-ul www.ditl3.ro.

 

Apel către contribuabili

          Reamintim că pentru a accesa platforma online www.ditl3.ro, secțiunea „Cereri și declarații online”, este necesară crearea în prealabil a unui cont.  

Pe această cale facem din nou apel către persoanele juridice să-și creeze conturi de utilizator pe această platformă. Pentru a ușura procesul de logare/înregistrare a fost creat și un ghid de creare a contului, la secțiunea „Ghid depuneri declarații online”. Tot ceea ce trebuie să faceți este să parcurgeți pașii și să validați contul. Astfel, veți avea acces total la cont, veți completa cereri/declarații și veți putea atașa documentele necesare afișate pe site-ul www.ditl3.ro, la secțiunea „Persoane juridice/acte necesare”.

 

Operațiunile fiscale validate prin semnătură electronică certificată

Menționăm că pentru orice operațiune fiscală solicitată prin intermediul platformei este necesară semnarea electronică a documentelor. Semnătura electronică trebuie să fie atestată prin certificat digital calificat, potrivit prevederilor art. 80 alin. (1) litera a) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Legea prevede că „persoanele juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent ori exercită profesii libere se identifică numai cu certificate calificate”.

 

Cum se obține semnătura electronică certificată

Administratorul societății (persoană fizică) va putea achiziționa din propriul profil o semnătură electronică certificată, valabilă 24 de ore din momentul activării sau una valabilă timp de un an, în funcție de opțiune.

Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 3 continuă procesul digitalizării, iar pentru a facilita preluarea online a solicitărilor transmise de către  persoanele juridice oferă alternativa depunerii declarațiilor fiscale pe platforma de cereri și declarații online.

O enumerare a pașilor ce trebuie parcurși pentru crearea cu succes a contului, precum și ghidul de înregistrare pentru persoane juridice pot fi consultate accesând link-ul: https://www.ditl3.ro/ghid-declaratii.aspx.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro