Sub genericul “Acorduri de vară în gamă majoră. De 18 ani împreună”, Primăria Sectorului 3 continuă și în acest an Stagiunea Muzicală Estivală din Parcul Al. I. Cuza. Evenimentul, ajuns la cea de-a XVIII-a ediție consecutivă, începe pe 21 iulie și se încheie pe 17 septembrie.
Maraton de concerte în Sectorul 3
Stagiunea Muzicală Estivală este un eveniment cu și despre muzică, un maraton de 27 de concerte, care au loc la fiecare sfârșit de săptămână, vinerea, sâmbăta și duminica de la ora 20.30, la foișorul de piatră de pe aleea principală a Parcului Al. Ioan Cuza din Sectorul 3.
Duminica este rezervată muzicii de promenadă, iar Orchestra Angely`s va recrea atmosfera Bucureștiului de altă dată, când în marile parcuri răsuna muzica fanfarei duminicale. Vinerea și sâmbăta 18 artiști valoroși ai scenei românești, recunoscuți și îndrăgiți de spectatori din diferite generații, vor propune publicului proiecte și momente artistice ce acoperă o gamă largă de genuri muzicale.
Ediții spectaculoase an de an
Fiecare ediție a evenimentului a adus plus valoare prin elemente noi, respectiv concerte variate, proiecte inedite, surprinzătoare, artiști (nume sonore în domeniu sau artiști aflați la debut) care au reușit să educe și să satisfacă gustul publicului spectator.
Așadar, locuitorii Sectorului 3, dar și bucureștenii dornici să petreacă timp de calitate în aer liber și să se bucure de un concert live sunt invitați la Stagiunea Muzicală Estivală din Parcul Al. Ioan Cuza din Sectorul 3.
Programul concertelor
Artiști renumiți vor concerta la fiecare sfârșit de săptămână, vinerea, sâmbăta și duminica de la ora 20.30, iar calendarul evenimentului este următorul:
Accesul publicului la concertele din cadrul Stagiunii Muzicale Estivale din Sectorul 3 este liber.
Serviciul Presă