În fiecare zi, având un program non-stop, zeci de polițiști locali sunt pe teren ca răspuns la nenumăratele solicitări din partea cetățenilor. Săptămânal toate acțiunile polițiștilor locali sunt centralizate într-un raport de lucru, iar detaliile acestuia sunt relevante pentru activitatea acestei instituții.
Poliția Locală a Sectorului 3 are, potrivit legii, atribuții de sancționare exclusivă a contravenienților și nu a infractorilor.
Astfel, doar în ultima săptămână, Poliția locală a emis 339 de amenzi în voloare totală de 135.605 lei. Dintre acestea, cele mai multe, 152, au fost sancțiuni pentru depozitarea de gunoi pe domeniul public.
Dispeceratul non-stop a preluat 568 de apeluri/sesizări din partea cetățenilor, iar prin sistemul video de supraveghere au fost constatate 19 fapte antisociale, sesizate poliției naționale.
În aceeași perioadă au fost ridicate 40 de mașini parcate neregulamentar și au fost realizate 904 verificări la locurile de joacă.
De asemenea, 14 persoane fără adăpost au fost predate Direcției Generale de Asistența Socială și Protecția Copilului Sector 3.
Toate aceste acțiuni, dar și multe altele care privesc paza unor obiective, disciplina în construcții, protecția mediului, au fost derulate de aproximativ 300 de polițiști împărțiți în trei schimburi de lucru, 24/24, în condițiile în care Sectorul 3 are o populație de 470.000 de locuitori.
Serviciul Presă
presa@primarie3.ro