sector 3
Presă

Primăria Sectorului 3 construiește un parc fotovoltaic gigant pe acoperișul halei istorice Laminor

10.05.2023
Primăria Sectorului 3 construiește un parc fotovoltaic gigant pe acoperișul halei istorice Laminor

Acoperișul halei istorice Laminor va deveni un parc fotovoltaic uriaș care va produce un echivalent al energiei electrice consumate de 1000 de apartamente. Hala Laminor este o clădire istorică restaurată de Primăria Sectorului 3 după planurile celebrului arhitect Horia Creangă, nepotul scriitorului Ion Creangă.

Pe o parte din acoperișul clădirii ce are o suprafață de 70.000 de metri, Primăria Sectorului 3 a început deja instalarea panourilor fotovoltaice. În doar câteva luni, peste un hectar din suprafața acoperișului va fi acoperită cu panouri, iar acest sistem va produce peste 3 MW/h. Energia electrică rezultată va acoperi necesitățile halei, iar diferența va fi injectată în rețeaua de curent.

„Acoperișul acestei clădiri va fi placat cu panouri fotovoltaice. Puterea instalată va fi de 3MW. Asta înseamnă multă energie electrică ecologică. Mai ales pentru că ne aflăm într-o perioadă în care prețurile la energie au explodat, trebuie să producem cât mai multă energie verde”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

Cu o lungime de 500 de metri și o lățime de 180 de metri, hala Laminor se află printre cele mai mari clădiri din România.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro

Click pentru a deschide imaginea