sector 3
Presă

Ave Maria Symphonic Pops: spectacol inedit în parcul Titan

09.08.2022
Ave Maria Symphonic Pops: spectacol inedit în parcul Titan

 

          Primăria Sectorului 3 vă invită luni, 15 august 2022, începând cu ora 19.30 la evenimentul „Ave Maria Symphonic Pops”, în Parcul Titan, la scena din apropierea lacului IOR (acces din bulevardul Liviu Rebreanu).

        Evenimentul este prilejuit de cea mai mare sărbătoare a verii, „Adormirea Maicii Domnului” și se adresează publicului larg, nu doar cunoscătorilor.

         Artiști din zone muzicale diferite se vor reuni pentru a propune publicului spectator un repertoriu special creat, în orchestrații inedite, subliniind astfel caracterul universal al muzicii, văzute drept limbaj comun de comunicare, dar și mijloc de promovare a diversității culturale românești și internaționale.

 

            Melodii cunoscute și artiști de referință

           Spectacolul, cu durata de două ore, cuprinde piese religioase, adecvate specificului sărbătorii dar și capodopere muzicale din muzica clasică, hip-hop, folk, pop, jazz și rock, în aranjamente orchestrale originale și în interpretarea unor artiști de referință ai scenei românești și internaționale.

           Spectatorii sunt invitați într-o călătorie muzicală fascinantă împreună cu Orchestra Simfonică București, Andrei Tudor Band, Grupul vocal Acapella și soliștii: Luminița Anghel, Alina Manole, Puya, Marius Preda, Nick Casciaro, George Miron, Ovidiu Lazăr și Mihai Sebastian, sub bagheta compozitorului și dirijorului Andrei Tudor.

            Aranjamentele orchestrale sunt realizate de Ionel Tudor, Andrei Tudor, Adi Yeshaya, Danilo Riccardi și Giuseppe Gadau.

            Accesul publicului la eveniment este gratuit.

 

Serviciul Presă

presa@primarie3.ro