Primăria Sectorului 3 organizează în perioada 5-7 august, în ParkLake Shopping Center, o etapă din circuitul mondial de baschet 3x3 pentru tineret, desfășurată sub egida Federației Internaționale de Baschet. Evenimentul FIBA 3x3 Nations League este finanțat de către Primăria Sectorului 3 prin programul de finanțări nerambursabile de la bugetul local.
FIBA 3x3 Nations League, competiție rezervată jucătorilor sub 23 de ani, va aduce la București viitori performeri la Campionatele Mondiale sau Jocurile Olimpice.
România se va duela pe teren propriu cu Grecia, Israel, Italia și Turcia, atât la masculin cât și la feminin, în cadrul Conferinței de Sud.
Tinerii jucători români au astfel șansa de a acumula puncte în clasamentele mondiale chiar pe teren propriu, ierarhia pe națiuni contând pentru calificarea în competițiile europene și mondiale. România se află pe locul trei la masculin și patru la feminin în Conferința de Sud înaintea etapei de la București.
Campioanele de la cele două categorii se vor califica la finala mondială. Toate meciurile turneului de la București vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube al FIBA 3x3, asigurând astfel o expunere globală atât pentru oraș cât și pentru partenerii evenimentului.
Pe lângă meciurile pe care le pot urmări din arena amenajată în interiorul mall-ului, spectatorii vor fi la rândul lor angrenați în diverse concursuri cu premii, chiar pe terenul de joc.
Evenimentul FIBA 3x3 Nations League este organizat de către ACS Sport Promotion și Sport Arena Streetball, finanțat de către Primăria Sectorului 3 prin programul de finanțări nerambursabile de la bugetul local și susținut de către ParkLake Shopping Center, Nike, Tissot, Horizon și Federația Română de Baschet. Partener global al evenimentelor FIBA 3x3 este Wilson.
Serviciul Presa
presa@primarie3.ro