Primăria Sectorului 3 continuă proiectul de fluidizare a circulației auto în sector, în special în zona trecerilor de pietoni, a trotuarelor, căilor de acces și a benzilor de viraj.
În anul 2021, au fost ridicate 3.237 de autovehicule parcate/staționate neregulamentar în zone din Sectorul 3.
În urma eliberării autovehiculelor, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 3 a încasat suma de 1.646.800 de lei de la proprietarii autovehiculelor care au achitat, după caz, ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor parcate neregulamentar.
Astfel, un număr de 104 autoturisme au fost eliberate de pe platformă, iar taxa de ridicare a fost de 200 de lei, fiind încasată suma de 20.800 de lei, alte 11 autoturisme au fost eliberate la poarta depozitului și s-a achitat suma de 350 de lei (taxă ridicare+taxă transport), suma încasată fiind de 3.850 de lei, iar 3.122 de autoturisme au fost eliberate după ridicare/transport/depozitare și a fost încasată suma de 1.622.150 lei.
Potrivit HCLS3 nr. 9/19.01.2021, hotărâre care abrogă prevederile HCLS 3 nr. 312/2017, posesorii de vehicule/remorci/rulote care staționează neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice administrate de Consiliul Local al Sectorului 3, care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reședință sistematizate pe domeniul public/privat al Municipiului București aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 se expun riscului de a li se ridica mașina.
Precizăm faptul că amenzile sunt aplicate conform Codului Rutier pentru parcare neregulamentară, iar tarifele pentru ridicare, transport și depozitare sunt stabilite prin HCLS3 nr. 377/25.08.2017, respectiv:
- cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 200 de lei;
- cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 270 de lei;
- cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 150 de lei;
- cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 200 de lei;
Hotărârile pot fi consultate pe site-ul www.primarie3.ro, secțiunea Hotărâri adoptate.
Menționăm că mașinile ridicate sunt depozitate în spațiul amenajat din str. Releului nr. 4.
Serviciul Presă
presa@primarie3.ro