Primăria Sectorului 3 a început construirea pasajului Soarelui spre Autostrada A2 în anul 2022 și a fost finalizat după doar un an. Construcția are ca scop fluidizarea traficului în zona de intrare/ieșire din Sectorul 3 către Autostrada Soarelui (A2) dar și către localitățile limitrofe Capitalei din acea zonă.
De asemenea, degrevarea traficului într-una dintre cele mai aglomerate zone ale Sectorului 3 (mai ales pe timpul verii din cauza traficului spre și dinspre litoral) va conduce la un consum redus de combustibil și va diminua poluarea cauzată de mașini în zona menționată.
Împreună cu cele două pasaje, deja deschise circulației în luna aprilie, situat pe bulevardul Th. Pallady, în zona comercială, bucureștenii vor avea o cale nouă de acces către Marea Neagră prin care vor economisi timp și combustibil.
De asemenea aceste 3 construcții au ca efecte îmbunătățirea vieții locuitorilor Sectorului 3 pe mai multe planuri. Datele sunt relevate de un studiu de trafic realizat după finalizarea pasajelor din zona bulevardului Th. Pallady – Autostrada A2:
1. TIMP. Se economisesc anual 1.900.000 de ore pierdute în trafic. Cifra este rezultatul timpului pierdut în trafic în zona respectivă de toți șoferii pe durata unui an calendaristic. Un șofer 5 minute, altul 18, altul 30 etc. Aceste ore pot însemna pentru fiecare timp suplimentar petrecut cu familia, o carte în plus citită sau pur și simplu timp în plus pentru fiecare.
2. BANI. La nivel științific, fiecare oră din viața unui om este cuantificată la 12 EURO. 23 de milioane de Euro economisiți anual de bucureșteni pentru cele 1.900.000 reduse în trafic. Mai mult, studiul relevă că economisim peste 3 milioane de litri de carburant odată cu edificarea pasajelor, ceea ce înseamnă mai puțină poluare, dar și o economie semnificativă pentru șoferi, echivalentă cu 5 milioane de Euro anual.
3. SĂNĂTATE. Într-un an, studiu relevă că prin aceste investiții emisiile de carbon scad cu peste 7.300 de tone. Mai puțină poluare, mai puțin aer poluat în plămânii noștri.
Pasajul Soarelui are o lungime de 344,5 metri și o lățime a carosabilului de 13 metri și a fost realizat de o societate a Primăriei Sectorului 3 (Algorithm Residential S3 SRL).
Pasajul Soarelui are atașată și o construcție de tip vortex luminos cu 20.000 de becuri care se comportă ca un ecran de proiecție dinamic. Costul final al construcției a fost de 36.644.337,92 de lei, TVA inclus și reprezintă jumătate din suma estimată inițial în contract.