sector 3
Informaţii utile

Emiterea avizului de funcţionare comercială terase sezoniere – amenajate în centrul istoric (cod CAEN 5630, 5610)

Categoria: Activităţi comerciale back

Informații utile

PROCEDURA DE AUTORIZARE COMERCIALĂ

Potrivit dispoziţiilor art.5 alin.(1) din OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, orice exerciţiu comercial se desfăşoară numai de către comercianţi autorizaţi în condiţiile legii, iar potrivit art.6 alin.(1) şi (2) din acelaşi act normativ: comerţul în zone publice se desfăşoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant. Exercitarea activităţii de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităţilor administraţiilor publice locale sau ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora şi a planurilor de urbanism.

Având în vedere prevederile legale sus menţionate, raportate la dispoziţiile art.63 alin.(5) lit.g) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Sector 3 a adoptat Hotărârea nr. 313/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind desfăşurarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă pe teritoriul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.

Prin regulament se stabileşte procedura de obţinere a avizului de funcţionare de către persoanele fizice şi juridice, care exercită activităţi de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă în zone publice sau în orice zonă de altă natură destinată folosinţei publice, în structuri de vânzare cu sediu fix ori ambulant, permanent, temporar sau, după caz, sezonier pe teritoriul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.

Potrivit art.2 lit.c), avizul de funcţionare este actul administrativ cu caracter individual, prin care se stabilesc condiţiile de desfăşurare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, desfăşurate temporar şi/sau sezoniere.

Potrivit art.3 din H.C.L.S.3 nr. 313/2017: agenţii economici care desfăşoară sau urmează să desfăşoare activităţi comerciale, de prestări servicii şi de alimentaţie publică, au obligaţia depunerii documentaţiei în vederea obţinerii sau prelungirii termenului de valabilitate a acordului / autorizaţiei de funcţionare, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data începerii activităţii pe care urmează să o desfăşoare sau înainte data expirării valabilității autorizate iniţial.

Taxa pentru emiterea avizului de funcționare, precum si taxa pentru vizarea anuală a acestuia sunt prevazute în Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti privind stabilirea nivelurilor taxelor și impozitelor locale în Municipiul București. Acestea se vor achita la casieriile din cadrul Primariei Sector 3 , iar dovada plății se va depune odată cu depunerea documentației de autorizare

Acte necesare

A. Copii după următoarele documente ( conform HCLS3 nr. 313/2017 modificată și completată prin HCLS3 nr. 209/2018 )

  • B.I/C.I administrator/persoana care depune documentația de autorizare;
  • Autorizatia de funcţionare pentru spaţiul comercial emis de către Serviciul Autorizare – Direcţia Generală de Poliţie Locală;
  • Aviz de Urbanism şi schiţa amplasamentului eliberat de Primăria Municipiului Bucureşti Primăria Municipiului Bucureşti - Direcția Generală Dezvoltare Urbană – Direcția Urbanism;
  • Declaraţia de impunere privind ocuparea domeniului public din Str. Sfânta Vineri nr. 32 – pentru persoane juridice sau dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public;
  • Avize/acorduri/autorizații emise de alte autorități/instituții publice în funcție de specificul activității care urmează a fi autorizată, precum şi a spaţiului în care urmează să se desfăşoare activitatea comercială:
    a) autorizaţie mediu sau declaratie pe proprie răspundere că sunt mai puţin de 100 (una sută) locuri (conform Ordinului Nr.1798/2007, modificat şi completat prin Ordin Nr.3839/2012);
  • Ultima factură însoţită de chitanţa de plata a taxei de salubritate;
  • Dovada achitării taxei pentru emiterea avizului de funcţionare.

B. Următoarele documente semnate electronic :

  • Împuternicire ( în cazul neprezentării asociatului / administratorului societăţii ).
  • Acordul scris al proprietarilor/al persoanelor care ocupă imobile în baza unui contract și care au obținut în prealabil acordul proprietarului, direct afectați pe plan orizontal și vertical (în cazul condominiilor), respectiv acordul scris al proprietarilor/al persoanelor care ocupă imobile în baza unui contract și care au obținut în prealabil acordul proprietarului, direct afectați (stânga, dreapta, spate – imobile alipite de imobilul unde este amenajat spațiul, în cazul spațiilor amplasate în zone de clădiri individuale a Sectorului 3 al Municipiului București). Acordul va conține obligatoriu: nume/prenume, serie/nr. actului de identitate,data la care și-au dat acordul și semnătura acestora;
  • Declaraţie privind clasificarea unităţii – pentru alimentaţie publică (conf. HG nr. 843/1999);
  • Declaraţie pe proprie răspundere că, terasa este amplasată la o distanţă de minimum 100 m de şcoli, grădiniţe,licee, lăcaşuri de cult;
  • Declaraţie pe proprie răspundere privind respectarea prevederilor Legii Nr. 50/1991, republicată în anul 2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Taxe

  • Taxă emitere Aviz de Funcţionare 69 lei

Detalii plata !
Plata se va face in contul :
RO 48 TREZ 70321160203XXXXX . PRIN TREZORERIA SECTOR 3 PENTRU SECTORUL 3 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
CUI PS3 : 4420465

Date de contact

  • Tel: 021.318.03.23-28
  • Email: relatiipublice@primarie3.ro
  • Adresă: Calea Dudeşti nr. 191, Sector 3, Bucuresti


CONTURI PERSOANE JURIDICE

Autentificarea în platforma de Servicii Electronice se realizează doar prin intermediul conturilor de tipul persoană fizică. 

Conturile de persoană fizică pot avea asociate conturi de persoane juridice, prin intermediul căruia se vor putea iniția demersuri în numele acelei persoane juridice.

Etapele prin care un cont de persoană fizică obține o asociere a unei persoane juridice sunt următoarele:
  • Obținerea sau deținerea unui cont de persoană fizică în platforma de Servicii Electronice
  • Adăugarea unei societăți comerciale în platformă prin inițierea unei solicitări Înregistrare societate comercială
Persoana fizică care a solicitat "Înregistrare societate comercială", devine împuternicitul acelei societății comerciale cu rol de administrare.

În cazul în care persoana fizică dorește să adauge un alt împuternicit pentru societatea comercială, acesta va iniția și finaliza o solicitare prin impersonarea societății comerciale: Pentru a elimina un împuternicit al unei societăți comerciale, în funcție de rolul pe care îl are pentru acea societate, se procedează în felul următor:
  • Dacă persoana împuternicită are un rol cu drepturi de administrare în numele societății, se va iniția și finaliza demersul de Eliminare utilizator din societatea comercială
  • Dacă persoana împuternicită are un rol cu drepturi limitate, se va bloca utilizatorul din lista împuterniciților.